Despre joaca, jocuri si un om frumos

Pe Julia am „cunoscut-o” online. Am pornit de la o neintelegere, am marait putin una la alta, dar apoi am simtit amandoua nevoia sa vedem ce e dincolo de maraiala. Evident aveam fiecare o zi mai putin buna legata de provocari si copii. Ne -am cerut scuze si ne-am pus pe povestit. Si pe ras. Cum am reusit sa rad asa in ziua aia pe care o tin minte foarte bine desi sunt ani deja, nu am sa stiu. E exclusiv meritul ei. Ne-am frenduit pe fb si restul e poveste. Ce face Julia. Pai asta o las pea ea sa va povesteasca aici: https://joacadeacopilaria.wordpress.com/2015/08/09/despre-noi-jucarii-copii/ Intr-o lume a jucariilor plasticoase de proasta calitate etc, ne-a educat pe foooooarte multi parinti sa fim atenti. Sa stim ce alegem. Sa cantarim raportul pret calitate. Sa punem mare pret pe calitate. Cu ea am inteles de ce lemn, de ce jocuri care incurajeaza colaborarea pana la o varsta si abia apoi competitia. Pentru ca avem numeroase provocari in evolutie am fost mai mult decat incantata sa aleg jocuri care stimuleaza diferit. Tot ea mi-a explicat ce impact are puzzle asupra dezvoltarii cognitive. Si daca mie nu imi place activitatea asta, sa nu o privez pe cea mica de ea. Cand fetita cu nume de domnita valaha a facut singura primul puzzle am plans. :))). Si i-am scris Juliei ca sa ii multumesc. U n articol excelent al ei despre ce jocuri sa cautati pentru cei mici gasiti aici https://joacadeacopilaria.wordpress.com/2016/10/17/ce-jucarii-as-cumpara-daca-as-lua-o-de-la-zero-ca-parinte/. Tot vreau sa scriu despre ea de aproape o luna,dar se pare ca de un an si ceva sunt intr-o stare de nonscriere, asa ca voi reveni cu siguranta pe subiect. Ii sunt foarte recunoscatoare si vreau sa ii multumesc pentru toata munca pe care nu stiu cum reuseste sa o duca intotdeauna la bun sfarsit. La multi ani binecuvantati, Julia draga! Chiar daca nu te cunoastem personal esti prezenta vie in viata noastra si iti multumim pentru tot. Le. Am simtit ca nu e complet chiar si asa in fuga sa nu fac cateva precizari si sa nu pun cateva poze cu jocuri Julia& like. 1. Daca gasesti un joc sh din alta sursa si nu ai regulamentul il poti cere Juliei care te indruma unde sa il cauti, ti-l cauta sau chiar iti face traducerea. 2. Daca ai un joc incomplet chiar daca nu l-ai luat de la ea si ii ceri piese, daca are extra, iti trimite. Charge free. Heart full. 3. Orice intrebare legata de jocuri va primi nu doar raspuns din pretioasa experienta personala a Juliei, ci si linkuri, studii, articole documentate. Pozele le voi presara prin articol pentru estetica. Sunt adaugate ulterior.

Publicitate

in colt

e o stare. pare ca pleaca si revine dar de fapt e cu mine de cand ma stiu. ma roade ca rugina. totul pare in regula si la loc dar cand atingi totul cade in praf marunt.

stau pe fereastra din bucatarie. sunt singura in casa. nu sunt singura in mine. ma mananca ganduri, temeri, frici. anxietate. stau pe fereastra si ma uit la oameni de frica. nu cobor. nu intru. sunt intepenita intr-o stare de rau. rau de ce. frica de ce. sau de cine. nu stiu. nu recunosc starea doar ma las terorizata in voia ei incapabila sa plec de pe pervaz.

dupa cateva ore ajunge si tata acasa. ma refugiez in camera mica. de data asta macinata de spaima si scarba. daca e iar beat. daca face iar chestia aia.

incep sa invat. intai ca sa imi iau gandurile de la ce e in jur. apoi chiar uit ce e in jur si chiar invat. imi place. imi place sa citesc sa inteleg sa aflu mult si nou.

apoi as vrea sa ies din camera. sa mananc. sau sa merg afara. dar mi-e groaza. mai bine astept sa vina sora-mea de la scoala. sau cel mai bine mama.

frica sa fiu singura. frica sa nu fiu singura sau sa fiu cu cine nu trebuie.

frica mereu. sa nu dau gres. sa nu ma fac de ras. sa nu ii fac de ras. sa nu se descopere ca. sa nu fiu cum trebuie. sa fiu. sa respir. sa rad. sa vorbesc.sa fiu eu.

si plec de acasa si viata aglomerata de student ma ajuta sa uit. o vreme. cand nu sunt acasa. e tot cu cosmaruri noaptea si cu fuga de mine ziua.

si termin facultatea si incep din nou. mi-e frica. atat de frica incat nu dorm noaptea. deloc. luni in sir. nu as putea spune de asta mi-e frica. e frica irationala ca.

apoi la scoala ma trezesc din nou…la scoala. suntem multe colege tinere tratate megajegos de conducere de colegii mai in varsta. acum stiu ca se tem de noi, de energia si entuziasmul nostru. atunci…ne-am lasat terorizate. ca nu suntem suficient de. ca nu facem. ca nu…

eram din nou copilul pus la colt. pentru ca exista.

am schimbat scoli. nu am schimbat atmosfera. mereu aceeasi. am invatat ca am voce. timid si nu de cate ori a fost cazul.

mereu abuz. ca un magnet. verbal. psihic. ca un vechi prieten care nu te lasa. niciodata. atat ca nu e prieten. dimpotriva.

si statea asta care mereu revine. cu fiecare val mai puternica. sindromul impostorului. complexe de inferioritate. stima de sine la pamant. cosmaruri. atacuri de panica. frica de greseli. groaza de greseli. de cum ma vad altii. conditionari atat de bine infipte ca nu mai stiu unde sunt eu si unde sunt ele.

apoi noua familie. care e muuuult sub asteptari de decenta elementara si bun simt. familia extinsa. sa traiesti cu familia extinsa. cu oameni care nu iti impartasesc valorile care nu iti apreciaza gandirea cultura fiinta. de cosmar. de data asta live.

sa nasti si sa cresti un pui de om. cea mai uriasa provocare. am crescut si cresc cu ea. nu neaparat bine.

si din cand in cand valul. starea. aia. o stiu bine. cand nu vrei sa te ridici din pat. cand tot ce vrei e sa zaci. nemancat nebaut neublat. in pat. in pozitie fetala.

nu vreau nimic. nici macar copil. nici apa. nici mancare. nici vorbe. vreau sa imi simt genunchii in plex si sa opresc sentimentul asta. sa opresc nefericirea sa ma invaluie. sa o fac sa se sperie de mine si sa plece.

cred ca as putea sa plang. sa plang pana cand s-ar intuneca. nu de apus ci de durere.

azi nu sunt puternica. azi nu zambesc. azi nu vad cat de frumoasa e lumea si nici nu mangai fiinte cu blana. nu strang in brate copilul. ma strang in brate pe mine. inutil de dureros.

Atenție la căpuşe

MAI LUNA CONSTIENTIZARII BOLII LYME 

Preventie personala

Cand faceti iesiri in zone verzi, se recomanda sa purtati haine deschise la culoare (pe care se vor observa mai usor eventualele capuse), pantaloni lungi introdusi in sosete, bluze cu maneca lunga, sapca/gluga. Este de preferat sa folositi incaltaminte fara orificii sau decupaje – pantofi sport in loc de papuci, sandale.

Dupa activitatile in aer liber, inspectați-va corpul cu atentie; de asemenea, inspectati și tegumentele copiilor si blana cainelui vostru. Capusele pot avea dimensiuni extrem de reduse, daca observați o leziune suspecta pe piele puteți folosi o lupa pentru observare. Capusele se pot fixa si fara sa provoace disconfort la atasare sau in timpul hranirii. La copii, capusele sunt adesea detectate pe cap, la radacina firului de par.

Se pot folosi pe piele substante cu diverse formule(spray, lotiune) repelente – DEET (dietil-toluamida). Pe haine (in special pantofi, sosete, pantaloni) se pot pulveriza repelenti pe baza de permetrin. Se pot prepara si amestecuri din uleiuri esentiale: menta, lamaie, neem, pelagronium, rozmarin, etc.

Preventia in cazul animalelor de companie

E foarte important sa deparazitati extern cainii/pisicile din gospodarie. Tineti cont de perioada de valabilitate a solutiei aplicate in cazul capuselor.

Preventia zonei de locuit

Daca locuiti la curte, curatati corespunzator tufisurile, indepartati frunzele uscate, tundeti periodic iarba.

Stropiti zona cu solutii in zilele fara precipitatii si repetati conform instructiunilor.
In cazul in care ati gasit o capusa prinsa:

NU folosiți metode folclorice precum aplicarea de caldura/ceara/acetona/ulei/vaselina/benzina/chibrit pe capusa deoarece orice agresiune asupra capusei o poate determina sa regurgiteze continutul stomacal in organismul vostru, si odata cu el potentiale virusuri si bacterii, ceea ce trebuie sa evitam cu orice pret.

Daca sunteti intr-un loc izolat: desprindeti capusa cu ajutorul unei pensete. Trebuie sa fixati penseta pe capul capusei si cat mai aproape de piele posibil. Scopul e sa extrageti capusa cu tot cu clestii cu care s-a atasat, nu numai corpul sau. Trageti cu atentie, dintr-o singura miscare, dar nu brusc si fara sa smulgeti sau sa rasuciti capusa.  Dupa eliminarea capusei se dezinfecteaza rana cu solutie antiseptica (spirt sau iod/betadina). Se poate folosi local și un unguent cu antibiotic. Mergeti la medic cat mai curand posibil.

NU este suficienta 1 doza unica de antibiotic sau un tratament de scurta durata (5 sau 7 zile)!

NU trebuie sa striviti corpul capusei din motivul expus mai sus (varsarea continutului stomacal) si NU striviti capusa cu mainile goale (ideal ar fi sa folositi manusi) si nici nu o aruncati la intamplare prin casa sau curte.

ATENTIE:

Eritemul migrator (o pata rosie ce seamana cu o tinta) NU apare in toate cazurile in care ati fost muscat de o capusa infectata.

In situatia in care aveti urmatoarele simtomele la cateva zile dupa muscatura: febra, astenie, oboseala, dureri de cap, redoare (rigiditate) sau dureri articulare, dureri musculare, limfadenopatii (ganglioni umflati) – acestea pot fi indiciile stadiului 1 al bolii.

Dupa cateva luni sau chiar ani de la momentul infectarii pot aparea simptome severe și cronice care afecteaza mai multe parți ale corpului, inclusiv creierul, nervii, ochii, incheieturile și inima. In cazuri extreme se poate instala paraplegia. Unele persoane au probleme cognitive, trec prin episoade de pierderi de memorie, au dificultati de concentrare etc. (encefalopatie Lyme). Encefalomelita cronica, care poate fi progresiva, provoaca slabiciuni ale membrelor inferioare, dificultati de mers, paralizie faciala, probleme la vezica, vertigo, dureri de spate. Pot aparea atacuri de panica, tulburari de comportament, depersonalizare, senzatia pacientului ca se simte detasat de el și de realitate. Artrita Lyme afecteaza de obicei genunchii, dar si umerii, gleznele, soldurile etc.

Testele uzuale pentru detectarea bolii LYME pot fi uneori fals-negative!

Capusele sunt cel mai adesea purtatoare ale urmatoarelor boli: borelioza, babesioza, erlichioza, etc

La caini semnele in cazul babesiozei sunt: lipsa de energie, lipsa poftei de mancare, pierdere in greutate, febra, umflarea, abdomenului, culoare neobisnuita a urinei, culoare neobisnuita a scaunului,gingiile de culoare galbena.2

Nu exista vaccin pentru prevenția bolii Lyme! 

In faza cronica tratamentul este de foarte lunga durata si foarte greu de suportat. Costurile tratamentului sunt suportate de catre pacient.

Boala Lyme nu confera imunitate! Chiar daca ati fost diagnosticat in trecut cu borrelioza si v-ati vindecat, asta nu inseamna nu va mai puteti imbolnavi inca o data.
Material realizat de Abalasei Camelia (  camelia.abalasei@gmail.com ), diagnosticata cu lyme in anul 2009. Informatii generale si medicale verificate.

Once upon a time

Am incercat din rasputeri sa ii iert. Din tot sufletul. De nenumarate ori. Nu atat pentru ei, cat pentru mine. Pentru ca durerea si ura adunate prin contactul cu ei si prin neiertarea lor aproape ca m-au omorat sufleteste.

A fost odata ca niciodata. Am fost eu. Mult mai tanara, mai fericita, mai increzatoare in viitor, mai plina de elan, cu kg mai putine. Am fost o data eu fata in fata cu un nou inceput.

Erau oamenii mei. Asa ar fi trebuit sa fie. Asa ma asteptam. Si ce e mai dureros e ca asa m-au mintit ca sunt. Erau, credeam eu, cei care imi tin spatele, care ma ajuta, care ma protejeaza. Dar de fapt activitatea lor preferata era sa ma urasca, sa imi infiga cutite si vorbe rele si grele pe la spate. Nu pricepeam si pace cum ma trezesc mereu in genunchi, pe branci, sau de ce imi zboara presul de sub talpi si aterizez in cadere libera pe spate. Pana cand intr-o zi nu s-au mai obosit sa pastreze aparentele si m-au atacat fatis. Mi-au aratat cata ura e in ei. Cata rautate. Nu intelegeam atunci nicicum ca nici pe ei insisi nu se iubesc, nici pe copiii sau pe parintii lor. Nu am inteles ca eu si lovitul in mine era doar o modalitate de a varsa din prea plinul de nefericire ce ii sufoca. 

Am crezut ca eram eu defecta. Si nu era prima oara. Asa ca am incercat sa ma fac acceptata. Erau oamenii mei, nu?! M-am facut mica. Mica de tot.       M-am facut proasta, barfitoare, superficiala. Asa cum erau ei. Si dintr-un punct chiar am inceput sa fiu ei. Pentru ca nici strategia asta nu a functionat. Pentru ca nu reuseam sa ma vindec si loveau iar si iar in mine, in rani vechi, in rani nevindecate, faceau rani noi, nu oboseau niciodata sa ma raneasca. Si eu, epuizata de ura, de neintelegere, de dispret, deveneam ei.

A trecut timpul si nu realizam cine am ajuns. Mergeam inainte din inertie, pe pilot automat, pe modul de supravietuire. Intrasem in depresie. Pierderea sarcinii m-a luat ca din oala. Nu intelegeam nimic. Si pentru ca nu mai existau in mine decat farame de lumina, decat urme de iubire de sine, am ingropat repede totul adanc si m-am prefacut ca nu-i nimic. Ca nu ma prabusesc in hau. Mi-am tacut durerea si lacrimile. Am pus masca de eu sunt ok si nu a fost nimeni langa mine sa vada dincolo de ea.

Si a venit fetita cu nume de domnita valaha. Repede, la nici 4 luni dupa pierdere. Stia ea ca e nevoie sa vina. Si m-am aruncat cu sufletul inainte in mamicie. Devotata 100% din resturile sufletesti pe care le mai aveam. Si nici aici nu a fost simplu. Copilul a venit cu multe provocari, cu multe obstacole de trecut, unele dintre ele… Cumva din iubire am reusit sa gasesc resurse sa iau fiecare provocare pas cu pas, sa descurc nedescurcatul, sa refuz raspunsuri implacabile si definitive, sa dau cu ele de pamant. 

Am descoperit incet in jumi un partener pe care sa pot conta in lupta cu balaurul. Si pentru ca deja realizam ce responsabilitate imensa imi asum crescand o fiinta noua, care nu e a mea, e a ei insasi, am inceput sa ma trezesc. Sa imi aduc aminte cine sunt. Am inceput sa ma caut. Nu doar pe cea dinainte, dar si pe cea dintotdeauna, cea pe care nu am stiut-o niciodata deplin.

Asa ca am iertat. Culmea ca intai si mai usor pe cei dinafara si apoi si mult mai greu pe mine. Am uitat. Am sters cu buretele. Ca si cand nu mi s-au intamplat niciodata. Nu mie. Am facut ura si resentimentele bagaje si le-am inapoiat celor de la care le invatasem. Si ce sa vezi. S-a lasat o liniste peste mine, de la inceput nici nu am stiut ce e. Stateam in asteptare sa vina ceva, trebuia sa vina, nu se putea sa fie chiar liniste. 

Unii si-au schimbat atitudinea. Nu-mi pasa de de, daca in bine sau in rau, daca real sau prefacut. Marea majoritate in bine. Ca si cum stiu ca nu ma mai ating. 

Si cum fetita cu nume de domnita valaha creste iute iute prea iute, m-am intors spre mine, sa ma repar. Sa fiu asa cum imi doresc sa fie ea cand va fi adulta. Sau macar sa incerc. Duc multi dragoni cu mine in suflet. 

O vreme i-am tot infruntat. Acum vreo 10-11 ani am inceput sa inteleg ca sunt ai mei. Si am tatuat unul pe mine. Undeva unde sa nu il vad, sa stiu doar ca e acolo. Si ceilalti sa nu il vada decat extrem de rar si doar daca vreau eu. Devin iubitor si imblanzitor de dragoni. O sa ii fac praf cu iubire neconditionata, cu acceptare, cu iertare, cu toleranta. Puf! Ii evapor. 

Nu sunt ( inca) omul care am fost si nici pe departe cel care voi deveni. Insa imi adun lumina. Daruiesc lumina. Iubire. Vreau sa pot sa dau iubire infinita si neconditionata. Si lucrez cu mine in fiecare zi. Unele zile sunt mai bune. Altele sunt dezastru. Altele sunt extraordinare. Asa e viata. Ca anotimpul primavara in munti. In fiecare zi alt anotimp. In fiecare ora uneori. Si eu invat alaturi de copilul meu cum sa iubesc si ploi si tunete, dar mai ales soare. 

Tot cu ploaie. După 8 luni

N-am mai scris. N-am mai putut, nu a fost timp, chef, energie, bla.

Sunt la poalele Parâgului de o săptămână. Pffff las diacriticele pe alta data mi-i tare frustrant cu tastatura asta. Si cum n-am scris de mult, ma frustreaza maxim sa le tot caut la fiecare cuvant. Imi opresc sirul vorbelor. Care oricum au sir precar.

Primavara la munte e o colectie de anotimpuri, uneori fiecare zi cu anotimpul ei, alteori fiecare ora. Ba e prea cald, ba e prea frig, ninge, e soare, apare curcubeu pe cer senin, strazile acum sunt inundate de apa si peste cateva ore nici nu se vede ca a plouat. Pentru omul cu asteptari de cum ar trebui sa fie primavara… pffff. Pentru mine, care duc dorul muntelui cu lunile nu e chiar asa. 

Incerc de mult si chiar reusesc ( acum mai ) bine sa ma bucur de orice fel de vreme. Mai ales ca e o constanta indiferent de timp, ce imi face atmosfera tonica. Culoarea verde la munte are ceva aparte, fresh, un verde in toate nuantele, de la aproape galben al mestecenilor abia infrunziti, la verde intes de iarba matasoasa si la verde negru de brad. De ce acum mai. Pentru ca sunt cu domnita. Si vreau sa o invat ca o ploaie, o zi ploioasa, niste balti, multi nori si grade putine nu sunt catastrofe in viata cuiva.

Asa ca ne echipam cum se cade si pornim sa exploram. Si natura ne rasplateste cu curcubeu de culori, cu stropi veseli ce sar sub topaiala noastra in balti, cu jocuri inventate ad-hoc din bete, pietre si balti, cu frunze verzi umede, cu flori cu culori mai aprinse sub ploaie, cu vrabii ude, zgribulite si gurese.

Azi in parc ne-a prins din nou o rupere de nori. Am asteptat o vreme in foisor, la adapost , sa se mai potoleasca. Apoi am pornit vesele spre casa, mai gurese ca vrabiile, mai ude ca ploaia. Radeam amandoua in hohote si saream in toate, multele balti din drum. Si pentru ca doar ea avea unbreluta a intrat sub apa ce curgea cu viteza de cascada de sub o streasina si a stat o vreme curajoasa, vesela , bucuroasa, uimita sa asculte si sa priveasca ropotul apei deasupra ei, picaturile ce ricosau in unbreluta.

De ce sa nu radem si sa topaim, de ce sa nu o invat ca ploaia e minunata. Vreau sa cred ca mare fiind, cand o va prinde ploaia, va sari in balti si isi va aminti o zi ca asta. Si va rade zglobiu cu rasul ei de clopotei nazdravani. Si va sti ca si de te uda, nu e decat apa, nu e nimic ireparabil/ ireversibil. 

Si poti alege intotdeauna sa treci prin ploaie razand cu gura pana la urechi

13 septembrie 

Se pregateste de ploaie. Metodic. Temeinic. Incet, dar sigur. Intai canicula, nori, apoi vant devenit vijelie, acum in departare tunete. Se aud cum se apropie inca si inca putin. astept cu acelasi freamat ca nucul batran de peste drum primi stropi.

 

Azi e 13 septembrie si e prima data cand am participat ( pe bucati) la ceremonia de sarbatorire a pompierilor. E ziua lor, a unora dintre cei mai curajosi si tenace oameni. Nu spun barbati pentru ca azi asteptand parada am stat de vorba cu o tarara frumoasa in uniforma militara, o domnisoara pompier cu tocuri inalte, cu emotii legate de discursul pe care urma sa il tina, energie vie, om frumos inauntru si afara. Facea uniforma de invidiat.

Si mergand alaturi de cei ce defilau, strigand dupa tati din carucior, am avut timp sa ma gandesc la toti oamenii astia ce bateau pas de defilare alaturi de pompierii militari. La voluntari. O specie cu totul aparte de oameni, care isi risca viata, sanatatea, care se pun deliberat in pericol pentru a-i ajuta pe cei mai putin norocosi, pe cei incercati. Oameni normali, nu ai trece pe strada pe langa ei sa te uiti si sa zici uite un pompier voluntar, nu au semne fizice distinctive, nici macar nu sunt toti la fel de inalti, la fel de musculosi etc. Poarta semnul distinctiv in suflet, in taria de caracter, in puterea de a fi acolo unde e nevoie de ei.

Nu sunt cazuta in admiratie doar pentru ca si jumatatea mea se numara printre ei. Ma plec in fata lor, a tuturor, evident si a lui jumi, pentru ca merita. Asa ca le zic inca o data la multi ani binecuvantati!

 

Ziceam ca am asistat partial pentru ca pana au aparut oficialitatile sa tina discursuri, i-am lasat pe potentialii eroi sa se coace in soare sub privirile admirative ale zecilor de pitici veniti sa ii vada si am sters-o cu domnita-mi in patzi, cum sta bine unei mamici cu copil dependent de catarat, alunecat hintait etc.

fb_img_1473769366319

A luat parcul cu asalt de parca nu-l vazuse de sute de ani si efectiv pana nu i-au trecut prin mana toate ” device”-urile  nu s-a dat dusa. Si atunci cu promisiunea ca mergem la tati si la masini. Lucru pe care l-am regretat ulterior: toate sirenele mergeau simultan si pe rand, copila era confuz-speriata iar urechile mele viuau. Plus caldura ucigatoare, erau toti stimulii, combinati cu trezitul de la opt si nevoia de somnic trigger perfect pentru un tantrum. Credeam io. Ea nu. A facut poze, a urcat in masini, intr-o barca, a vrut sa vada tot, mai ales ambulanta smurd, s-a tot lipit de taxu care aparea/disparea meteoric in functie de ce mai avea de facut.

fb_img_1473769384100

L-am lasat la protocol si am bantuit prin supermarket, prin centru si apoi la restaurant la o ciorbica. In asteptare mi-a ” citit” tot meniul, a conversat cu chelnerul, a numarat farfurii si apoi a mancat singura singurica „nuuuu mama nuuuu, Anina!!” doua portii de ciorbita. Pana a terminat si tati cu petrecerea, am avut parte de sensory play in pietre si de un dialog pe cinste. A adormit cum a pus piciorul in masina si inca doarme pe simfonia pregatirii de ploaie.

Din nou zi plina desi e abia la jumatate. Viata e frumoasa, nu iti cere decat apreciere si recunostinta ca sa se reverse asupra ta.

La multi ani, pompieri!

Pagina de jurnal 1

Ieri am avut parte de o gura de aer sarbesc. Am fost scurt in Palici si vreau sa ma intorc sa imi recuperez inima de pe malul lacului. A ramas prinsa intre pomii de pe mal si promenada plina de veselie. Ne-am incantat si cu gradina zoologica. Tare as vrea insa sa vad animalele alea acasa la ele.

Dupa atatea achizitii noi, mangaiat, hranit, privit, incantat, domnita a fost azi sus tot la 8.30. Pentru ca chiar daca nu e in fiecare zi zoo tot e o noua zi cu provocari noi si vechi dar atat de placute.

Asa ca a plecat dupa tati/ mimi / dedi/ miau, in fine orice fiinta care sa o distreze, mami e no fun dimineata cu piaptan, periuta de dinti etc. Interesant ca cu taxu apa si spalatul au fost distractie. Nu am reusit sa ii tai unghiutele fara tableta pacii ( nu pe tableta am nervi).

Am negociat outfit ul, golutza versus rochita cu ” Titi” si am pornit spre bucatarie cu promisiuni solemne de livrat pisici.s uite asa eu am spalat tona de vase de cu seara si am pregatit o super inghetata cu piersici si capsune in timp ce ea a flocait efectiv toate cele 7 pisici, a mers putin in trambulina, s-a dat trei secunde in balansoar si mi-a solicitat colaborarea pentru deschiderea cutiei cu linere pentru a scrie in casuta ei din curte. Ce zic io aici: am fata mare si autonoma! Incredibil.

Am luat micul dejun in casuta ei printre dovlecei aruncati sortati regrupati numarati ametiti si zapaciti, intre picaturi o incercare de cocotare pe tavan o lingura de mniam mniam, pana la urma au invins dovleceii.

20160905_105857

A plecat hotarata iar spre taing taing a uitat de ea in balansoar sub care a dat de lesa improvizata a lui hami asa ca hai mami hami dada in traducere hai mami sa ii punem lesa lui hami sa il plimbam pana la pod unde sa vedem gastele.

Drum cu peripetii. Intai s-a speriat ca nu are voie cu Hami pe sosea. Dupa ce i-am explicat ca masinile nu se inteleg cu hami sau cu domnitele a avut mare grija sa il plimbe prin biaba. A fost intrerupta de un pechinez artagos care era mare fun hami si maraitor de domnite. Cu interventii strigate stapani tipaciosi si ignorati vanzoleala am scapat de compania latrareata si am ajuns la pod. Am numarat gastele din ambele laturi ale podului, am urcat si hami cu noi pe parapet sa numere si el, atat ca el ar fi numarat cat mai multe mangaieri. Pe drum inapoi domnita a cerut in brate si nani, hami s-a cerut razbunat si a marcat teritoriul brelocului, iar eu m-am copt sub soarele topitor de neuroni si nu numai. Am depus pachetelul pretios in hamac, am dus cainele lesinat in tarc si de aproape doua ore sunt patut de domnita. Am incercat discret si fara succes sa o las in pat sa fug la impachetat etc dar n-o fi azi, acum.

Isi incarca bateriile pentru ce-o mai fi, ca a trecut doar juma din timpul pentru explorat peziua de azi

Update

O plimbare cu bicicleta, cu bebe in cos si domnita rozand mar oltenesc de munte in scaunel, o masa atipica tipic toddlereasca cu lasagna, pita cu unt si adrei care face crantz ( inside joke),flocait motan mic la poarta lungite pe alee, trambulina care nu lipseste din rutina, o super balaceala in piscina din curte , din nou trambulina cu mami si tati la cerere, trambulina cu max si hami ( dedesubt), plimbat bebe cu roaba de nisip, vizitat purcei, fugarit un iepure evadat, salvat si dus la closca un pui nazdravan, inventariat iepurasi, pus iepurasi la nani, flocait matze, lecturat planul de la gradina zoo in masina, flocait pisici, escapada cu tati la magazin, cina cu multa sunca si mujdei desi felul principal era conopida la cuptor, si cireasa de pe tort, a adormit pe mine cat timp am vizionat sefi la cutite, asta dupa ce a ras cu hotote molipsitoare in hipa ( hinta palinta aka zulu zazu) agatata in casa.

Imi face bine jurnalul asta: de multe ori seara zic: n-am reusit sa fac nimic cu fata azi. Nimic adica ” activitati” . Si cand trag linie vad de fapt ca e mai mult decat as spera. Suntem la high level: baby led playing. Imi trebuie permanent reminder sa am incredere mereu in ea. Si in mine

Bucurie de toamna

Trezirea la 7.30. Nimic spectaculos cand traiesti cu un toddler, inca e chiar o ora foarte decenta fata de ce ar putea fi.

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, dar poti descoperi in sfarsit ferestrele ce au stat ascunse toata vara dupa draperii groase ce au incercat fara prea mare succes sa ne ascunda de soarele torid si de efectul de sera. In sfarsit ne putem bucura din nou de prinzatorii de soare.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1726937567584719&id=1605744359704041

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1696412290637247&id=1605744359704041q

Astea erau vise de-ale mele, domnta nu a fost deloc impresionata de planurile mele si a pornit hotarata spre toing toing aka trambulina, noroc ca s-a impleticit printre pisici odata ajunsa in curte.

Am reusit sa mananc micul dejun, sa fac un tiramisu, sa imi fac un ceai verde si culmea chiar si sa il beau si nu oricum, ci rasfatata de pisica si ascultand muzica in hamac

20160904_105356.jpg

Ziceam ca micuta ratacitoare care nu stia cum sa se imparta intre bunici, tata, pisici, caini si trambulina va capitula la un moment dat, dar….a adormit tarziu, dupa ore bune si cateva zeci de km pe pamant maghiarin drum spre strand, fix cu 15′ inainte de destinatie. Am reusit sa cobor cu ea si sa intru, chiar sa ma asez confortabil la umbra  unui pom si poate ar fi dormit in continuare daca bunavointa unei doamne in varsta revoltata ca stau pe pamant cu puiul mic la piept nu ar fi facut un zgomot infernal si insistent in limba maghiara. Mi-a oferit sezlongul ei si odata cu el si trezirea frumoasei adormite.care cand a dat cu ochii de strand…. evident a refuzat sa readoarma.

Balaceala a fost ca de obicei spectacol. Drumul spre casa la fel. Iar acasa ne asteptau prieteni incarcati de daruri, si nu orice fel de daruri. Asa ca ne-am asezat pe zambete, rasete, voie buna, tiramisu, raddler, etc ( nu dau alte detalii ;)), si am incheiat glorios prima zi de septembrie de dupa concediu, acasa.

Azi e cu nori, cu picaturi razlete de ploaie, dar tot am haladiut la prima ora in hamac, care auci abia acu realizez ca face baie, dupa tiramisu la mic dejun. Si pentru ca micuta exploratoare a ajuns prin gradina la bunic sa manance o para in timp ce superviza stransul de cartofi, am evadat si am dat o tura de gradina sa ma bucur de toamna:

Acum o fi imbracat cu haina de ploaie, incaltat cu cizme de cauciuc, luat Hami si vizitat gaste, surprins egrete, daca nu au plecat deja, identificat si golit fiecare balta de pe traseu. Si da, vad ca am pus dubluri la poze, dar pana ma prind cum sa lucrez pe blog de pe tableta o mai trece 100 de ani. Toamna binecuvantata tuturor!

sunt aici                            

for July, with love
mergeam pe strada repetand obsesiv nu neaparat in gand (neintentionat cu voce tare) tatal nostru. nu mai era de mult o rugaciune, o conectare cu mine sau divinitatea, nici o mantra salvatoare, erau niste cuvinte goale obsedate si inecate in teama irationala. nu stiam ca ce traiesc sunt atacuri de panica,nu stiam ca panica asta irationala aduce cu ea prieteni buni ca agorafobia, izolarea, depresia. 

repetam cuvintele ca sa raman prezenta, sa ma simt, sa gasesc in mine ceva familiar de care sa ma agat. fugeam de mine cu mine si, desi in lume era mai rau, ieseam mereu tot timpul sa acopar cu zgomotul multimii teroarea din sufletul meu. mergeam la biserica aproape zilnic, in cluburi la dans de joi seara pana duminica, ieseam in oras la plimbare sala sauna dansuri fitness etc cu cuvintele repetate intruna in cap, carand povara starii de sufocare, de ‘acum o sa mor’. nu stiu cum am iesit din ea. ba nu, cred ca am reusit intr-un final sa ii povestesc Prietenei mele tot ce ma framanta, tot ce ma devora, cosmaruri, satana care imi vrea sufletul, vini si rusini ancestrale sau cotidiene, TOT.

 mi-a facut atunci un decalog pe care ulterior l-am uitat, probabil pentru ca l-am interiorizat atat de bine ca face parte din mine. am citit carti recomandate de ea sau gasite de mine, si am inceput sa ma agat de tot ce imi aducea lumina. in special de oameni. am invatat sa iau din orice intersectare cu alta fiinta cu alta situatie oricat de putin si sa fac lumina. m-am luptat cu mine, cu toate fantomele, cu toate rutinele pe care le aveam in sistem de cand m-am nascut sau din memoria colectiva. 

abia dupa zece ani am invatat sa ma iubesc, sa ma respect, sa ma iert. abia dupa ce am devenit mama am fost pregatita cu adevarat sa inving panicile. inca stiu ca daca simt un potential conflict cu oricine pe orice tema mi se acopera creierul de o pacla, ma ia cu aiurea, cu vini imposibile si incepe atacul pacii. dar. ii dau shut down. nu stiu de cand am teama de conflict, nu stiu de unde forta sa ii rad ii nas, dar simt panica cum se catara pe mine insidios lipicioasa si ii zic: ne ne ne ne. poate pierd argumentul poate sunt considerata vinovata ca nu reusesc sa ma apar poate plang de frustrate si neputinta si nedreptate daaar stop. panica nu mai e stapana mea. o privesc senin in ochi si ii zic ai caramba. si revine tot mai rar. tot prin surprindere ca sa ma prinda cu garda jos dar fara nicio sansa sa mai preia vreodata controlul. 

poate am crescut poate stau in lumina poate devin om. ideea e ca sunt aici. sunt aici. oricand oricum. pentru tine. stiu ca ar fi ideal sa fiu fizic dar chiar si asa: te vad, te aud, stiu, inteleg. sunt aici.

recunostinta

in mai pisica mea, Star, a nascut 3 pui. cu mine. desi nu e la prima nastere nici la a doua si generatiile anterioare le-a ascuns bine, de data asta nu. am mosit doi, unul, baiatul a iesit de capul lui. nastere usoara, rapida, frumoasa. nu asa trebuia sa incep dar fara ea… 


insa anticipez. sa revin. intr-o minunata zi de primavara, mai exact 20 mai desi vreme caniculara si in contrast cu frigul de pana atunci am dus domnita in parc. a fost joaca multa dar pentru ca soarele ardea rau abia am asteptat sa dea domnita ” stingerea”. mami, nani! buuuun. am urcat-o in carucioor si am pornit in viteza spre casa. la iesirea din parc dintr-o cutie inchisa bine ieseau niste oracaieli infioratoare. m-am apropiat cu teama, rugandu-ma sa fie orice numai un copil nu. erai trei pui de caine abandonati. doi albi si unul negru, doi baieti si o fetita. cum am pus mana pe ei au tacut instant si au inceput sa caute sursa de lapte

 am pus fiintele de nici o saptamana in cosul caruciorului si in viteza am pornit din nou explicand domnitei mele ca atunci cand ajungem acasa inainte de nani avem alte urgente. aveau vezicile pline sa pocneasca, erau rupti de foame/sete. noroc ca erau impreuna si frica era mai mica. 

revin la Steluta. Star a mea a preluat cateii. a facut exhipa cu mine: eu ii inghijeam ziua de la 8 la 24, ea noaptea. fara ea… eu o luam razna si nici nu stiu cat supravietuiau ei. erau la fel de mici cat pisoii ei. 

A. care e medic veterinar si prietena virtuala mi-a dat reteta de lapte cu miere si ou, sora-mea mi-a comandat si trimis un sac de lapte praf special pentru catei.cand am plecat la tm am lasat-o pe L. sa le dea laptic cu biberonul. am facut rost de tetina mica mica de la A. i-am luat de la pisica ca o terminau si i-am preluat si noaptea, dar ai fost scumpi si au dormit. cat a fost mama la mine le-a gatit si i-a hranit.

apoi i-am scos afara, le-am facut culcus. erau deja maricei


au inceput sa manance solide, sa evadeze din spatiul lor si s-au relocat in casuta fetitei cu pisicile. dormeau claie peste gramada. 

apoi am inceput sa fac albumul si postari cu animalute de adoptat. am dat tag tuturor prietenilor din tm, la sugestia sora-mi am pus si pe grup de adoptii anunt. azi a ajuns la casa ei si mia. primul a plecat Bursuc, la o fosta eleva,A :


i-a luat exemplu Dovlecel la cateva zile, luat de un fost coleg de liceu:


iar azi, Mia, la un tanar iubitor de caini si de Mia,  care a gasit anuntul pe FB:


nu am putut pleca de langa ei din parc. am vrut. chiar am vrut. nu era prima oara ca ma ocupam de pui abandonati, era prima oara cand trebuia sa fiu suficient de capabila sa ma ocup de ei si de puiul meu si nimeni sa bu aiba de suferit. nu a fost usor cu hranit la doua ore trei pui infometati, cu fetita geloasa sau prea jucausa. in fine. a fost cum a fost si e cu happy end. si pentru asta sunt recunoscatoare pentru multe:

• pentru mama care m-a crwscut cu respect pentru viata si care mi-a acceptat si ingrijit animalutele de  la Burtica si Dara pana la trio vesel

• pentru fetita mea care a inteles sa faca echipa cu mine

• pentru sotul meu care a acceptat si ingrijir inca trei pui intr-o curte cu trei caini adulti, 5 pisici adulte si trei pisoi. 

• pentru toate sfaturile si incurajarile primite

•pentru toti cei care cunoscuti sau necunoscuti au dat share s-au implicat

• si mai ales pentru ei trei, A, V si M , actualii stapani ai zburdalnicilor.

le sunt recunoscatoare si fiintelor mici si blanoase care desi m-au tinut in loc mi-au facut vara frumoasa, mi-au fost ghizi de buna purtare cu animalute si jucarii la fetita, mi-au fost device-uri anti stress generatoare de veselie vesnica. au fost o lectie frumoasa de viata pentru toti cei implicati. 

va multumesc!